• White Facebook Icon

      © 2011 - 2017 Anies.ro

    I. Introducere​

    Cetatea este situată pe o culme cu înălţimea medie de 700 m, la confluenţa Someşului Mare cu pârâul Anieş (coordonate GPS 47025`36``N, 24046`30``E). Este declarata Monument istoric conform Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.314/2004, vol. I, București, 2004, p. 242, poz. 17 (Cod RAN 33649.01; cod LMI 2004  BN-I-s-A-01278). 

          Pe site-ul „Repertoriul Arheologic Naţional” cetatea este datata in epoca medievală (sec. XIV - XV). Personal consider ca cetatea a fost construita dupa anul 1241 (navalirea tatarilor) si pana la 1300 peste o alta fortificatie preistorica. In sprijinul acestei informatii gasim un document mentionat de Victor Motogna in articolul „Contributii la istoria romanilor din Valea Rodnei” din revista Transilvania 1915: „Un document de la 1269 (Z.W. Urkb. I. P. 204.) ne spune, ca [...] pentru de-a preintampina un atac neasteptat din partea tatarilor, ei ridicara un puternic turn de aparare, incunjurat de o curte mare. (urmele se vad si azi – anul 1915 n.n.)”

            Singurele date generale de care dispunem sunt cele furnizate de către Iulian Marţian, din care rezultă că ar fi fost vorba despre o cetate cu o planimetrie oval-alungită, pe a cărei curtine (ziduri cu o grosime de apoximativ 1,40 m) au existat mai multe turnuri rectangulare. Unul dintre ele (latura de 8 m), cu podeaua la 4 m sub nivelul de călcare, aflat în vecinătatea unei porţi pietonale şi a unei clădiri in­terioare (cu două încăperi) a fost sondat arheologic în anul 1955. Un şanţ şi un val sunt indicate pe laturile de nord, vest şi sud. Şanţul de pe latura nordică a fost dublat. În est există pante abrupte. Mai jos sunt prezentate cele doua lucrari (din anul 1926 si 1955) care au adus informatii cu privire la cetate.

    II. Castrul Rodna

     

    “Oraşul Rodna, situat în colţul nord-estic al Ardealului la gura trecătorii Carpaţilor, există din vremuri vechi. Importanţa lui din trecut însă nu a determinat-o atât situaţia geografică, cât împrejurarea că era un vestit centru minier; căci dacă avântul spre înflorire ce l-a luat uneori acest oraş a fost în funcţie de intensitatea exploatărilor miniere, astfel şi decadenţa ce a urmat este a se atribui cu deosebire vecinătăţii cu trecătoarea. Atât e totul ce se desprinde din cercetările noastre în general asupra trecutului Rodnei; în detaliu însă nu putem pătrunde fiindcă nu cunoaştem date vechi scrise, iar arheologia tace.

    Cea mai veche menţiune specificată de Rodna se face în legătură cu invazia Mongolilor în Ardeal dela 1241, când canonicul Rogerus din Oradea-Mare1) ne spune că era un important centru minier, unde locuia o mulţime fără număr de popor şi ne descrie apoi cum a căzut pradă oardelor lui Cadan, deoarece nu avea nici un mijloc de apărare2).

     

    Este cazul neobişnit că un oraş vechiu să nu fi fost împrejmuit de o circumvalaţie de pământ, de o incintă de zid ori să nu fi avut nici măcar un castellum civitatis, o acropolă ca loc de refugiu şi de rezistenţă pentru cazuri de nevoie. Dar nu putem trage la îndoială informaţia lui Rogerus, că adecă Rodna nu avea nici un mijloc de apărare, căci doar el cunoştea acest oraş din experienţă, fiindcă pe aci a trecut şi tot pe aci s-a reîntors din captivitate.

    Şi totuş în textul unui act, dat în Rodna la anul 1268, se face menţiune de un castru, spunându-se anume că comitele Rotho a vândut comitelui Henricus, între altele: un turn de piatră şi o casă de lemn lângă turn, un conac înconjurat cu zid şi toţi agri sub castru 3).

    Nu putem să ne îndoim nici în datele cuprinse în acest document din motivul că de fapt există, în apropierea Rodnei de astăzi, pe locul numit Cetate, situat la periferia vechiului oraş, ruinele respectabile ale unui castru din antichitate.

    Acum se pune întrebarea: Care este oare origina acelor ruine ?

    Răspunsul cuvenit şi definitiv la această îutrebare nu ni-l va putea da decât singur numai rezultatul unor săpături sistematice ce s-ar face la acest loc.

    Dar până atunci vom apreţia, în cele ce urmează, valoarea acestui castru şi rostul lui din consideraţiuni strategice, şi vom descrie resturile ce s-au mai conservat din el, la mâna schiţei acluze, pentru ridicarea cărei datorim mulţămite d-lui S. Vasicek inginer-şef la minele statului din Rodna-veche.

    Accesul la bazinul în care este situat oraşul Rodna, dinspre vest pe valea Someşului mare în sus, îl stăpâneşte — în ultima etapă — defileul dela confluenţa râului Anieş, cuprins între panta piezişă a Măgurii caselor, dinspre sud, şi un mic platou, în care se termină coama de deal ce coboară din muntele Saca, dinspre nord.

    Importanţa acestui defileu, în cazul unui pericol din vest, pentru oraşul Rodna este evidentă, fiindcă el nu poate fi înconjurat din cauza obstacolului pe care îl opun munţii înalţi din împrejurimea lui. Deci pentru a utiliza avantajele oferite de formaţiunea terenului s-au ridicat, încă în vechime, în scopul de a stăpâni acest defileu, o serie de fortificaţii în culmea Măgurii-caselor, unde urmele lor se mai pot cunoaşte. De altă parte s-a fortificat pe ţărmul drept al Someşului, culmea dealului înalt, izolat de împrejurime şi împrejmuit de pante prăpăstoase, care se ridică la o înălţime de peste 250 m deasupra nivelului văiei, construindu-se aci, tot pe vremuri imemoriale, o puternică cetate.

    Teritorul din culmea aceasta, utilizat în scopul construirei cetăţii, este chiar dunga dealului în lungime de 350 m pe o lăţime care diferă între 25 şi 45 m. În cadrele acestor dimensiuni s-au ridicat cu multă măiestrie şi pricepere părţile cari constitue complexul cetăţii în conformitate cu cerinţele arhitecturei progresate. În prezent resturile clădirilor cetăţii sunt căzute în ruină şi pretutindeni acoperite de pădure, tufişe, iarbă, frunze uscate şi muschiu, astfel încât abia se pot observa la suprafaţă.

    Examinând cu deamănuntul teritorul acoperit de ruine mai mari şi mai mici, liniare şi circulare, în măsura ce ni-o permite desimea vegetaţiei, constatăm înainte de toate că materialul întrebuinţat pentru construirea acestor zidiri este omogen şi prezintă, piatră brută de andezit şi ciment din nisip cu var, materialuri ce nu se găsesc nici în solul nici în subsolul acestui teritor, din ceaace urmează că ele au fost transportate de aiurea la acest loc. Singuraticele părţi ale cetăţii pe cari le-am constatat, examinat şi identificat la suprafaţa teritorului acestuia sunt următoarele:

    1). Intrarea

    La interiorul cetăţii duce o singură intrare situată în partea din nord a dealului, unde panta este mai domoală, deci culmea mai uşor accesibilă.

    Spaţiul din preajma porţii — continuarea intervalului dintre incintă şi şanţ, numit în arhitectură pomerium — se lărgeşte la acest loc în forma corespunzătoare cerinţelor.

    Poarta intrării pare că a fost situată pe intervalul ce se poate distinge între bastionul No. 10 şi No. 11. Existenţa ei la acest loc rezultă şi din situaţia asimetrică a acestor două bastioane dispuse în acest chip în bazele prescripţiunilor arhitectonice.

    Fiind partea aceasta a cetăţii dela natură cea mai slabă, iar din cauza intrării situate tot aci şi cea mai primejduită, urmează că era şi cea mai bine fortificată şi mai rezistentă. Cu deosebire îndeplinea un rol de mare importanţă aci bastionul No. 10 ale cărui resturi se ridică la o înălţime neobişnuită, dacă nu cumva formaţia naturală a solului dela bazele lui a fost la acel loc mai ridicată.

     

    2). Incinta

    Resturile incintei prezintă îngrămădiri liniare de pietri şi ciment a căror suprafaţă simetrică ne face impresia că zidurile ei au fost distruse în mod sistematic.

    Plecând înainte dela bastionul No. 10, din preajma intrării, linia resturilor incintei ne duce paralel cu marginea platoului dinspre Anieş până in colţul din sud al cetăţii, la ruinele turnului No. 1. Pe această linie au fost intercalate în corpul incintei opt turnuri (No. 1 şi No. 3 - No. 9) ale căror ruine se găsesc la intervale cari diferă între 25 şi 40 m. Scopul acestor turnuri era de a potenţa forţa de rezistenţă a incintei, iar forma şi dimensiunile lor erau diferite, precum resturile lor nu se aseamănă în mărime şi extensiune.

    Unghiul ascuţit al incintei la încheierea acestui front dinspre sud este cuprins în un puternic turn rotund No. 1.De la acest turn îndărăt linia resturilor incintei urmează mărginea din-est a platoului până la bastionul No. 11 unde se termină. La frontul acesta nu a existat decât o singură fortificaţie ale cărei resturi de formă pătrată se văd la mijlocul lui.

    Circomferenţa incintei întregi prezintă un poligon neregulat de formă lungăreaţă şi măsoară 530 m.

     

    3). Donjonul

    Pe interiorul incintei şi adecă în partea opusă intrării se găseşte donjonul (fortificaţia de ultim refugiu) No. 2, în consonanţă cu prescripţiunile arhitecturei.

    Resturile lui par mai bine conservate dintre toate bastioanele şi turnurile cetăţii, probabil din cauză că a fost mai bine zidit.

     

    4). Alte construcţii

    Între bastionul No. 10 şi turnul No. 9 se văd resturi de zidiri extinse pe o lungime de c. 50 m. în lăţime de c. 15 m cari aparţin probabil edificiului ce cuprindea Camenata(locuinţa) şi bucătăriile garnizoanei cu accesoriile lor No. 16.

    La locul indicat cu No. 13 se găseşte o dolină, unde credem că a fost fântâna ori cisterna cetăţii. În prezent fundul dolinei nu este accesibil fiindcă la acel loc sunt îngrămădite multe lemne în scopul de a feri vitele să cază înlăuntru.

    Ţăranii din împrejurime spun că la acest loc se găseşte o scară, tăiată în stânca naturală, care duce până în Someş.

     

    5). Şanţul

    La o distanţă medie de c. 10 m. dela bazele zidului incintei, pe frontul dinspre vest al cetăţii, se văd urmele unui şanţ care duce paralel cu incinta şi înconjurând în formă de semicerc partea ei dinspre sud se duplică, precum se vede din schiţa acluză la No. 14.

    Scopul şanţului era, deoparte, să potenţeze forţa de rezistenţă a frontului din vest, iar dealtăparte, ca la caz de nevoie să dispună dealungul lui un al doilea şir de arcaşi pentru de a dubla numărul celor postaţi la crenelurile bastioanelor, ale turnurilor şi ale incintei.

    Dar în cazul prezent şanţul mai avea şi menirea specială să stăpânească drumul de circulaţie dintre cetate şi platoul dela bazele ei care ducea paralel la distanţă de c. 30 m No. 15.

     

    6). Castrum inferius

    Pentru stăpânirea nemijlocită a şoselei, care pe acele vremuri ducea peste platoul situat între Someş şi cetate, era nevoie de o fortificaţie specială, de un castrum inferius, care s-a ridicat la acest loc în dimensiuni corespunzătoare cu destinaţia lui. Resturile acestei construcţii, de forma unui uriaş tumul din piese brute de andezit şi ciment, se ridică lângă drumul de câmp ce coboară în vale la izvorul de apă minerală.

     

    Observatie:

    De încheiere notăm că nici pe interiorul cetăţii la suprafaţa ruinelor, precum nici în împrejurime la pantele dealului, nicăiri nu se observă vre-un fragment de cărămidă, de ţiglă ori de altă ceramică.

     

    Note:

    1) M. Rogerii canonici Miserabile Carmen. La I. G. Schwandiner, Scriptores rerum hungaricarum. Vindobonae 1766. Pars I. p. 366.

    2) Rogerus o. c. C. XX. p. 381... cum fossata, muros et munitiones aliquas non haberent...

    3) E. Hurmuzaki. Documente privitoare la istoria Românilor. Voi. I. Bucureşti 1887. Nr. CCXLVHI, p. 336.

    Nomina verum ipsarum possessionum haec sunt, turris lapidea, et domus lignea apud turrim, et curiam circummunitam, cum fundo sicut condam comes Heuchmannus possedit, item molendinum ultra aquam Zhomos cum omni utilitate, sicut fuit comitis Heuchmauni. item casam integraliter et duas curias, et omnes agros sub castro...“

     

    Sursa: Articol intitulat “Castrul Rodna”, scris de Iulian Martian si preluat din “Arhiva Somesana” nr.4, anul 1926.

    III. Raportul Santierului Arheologic Rodna
     

            “[...] In afara de cercetarile in perimetrul asezarii vechi (n.n. bazilica din Rodna), atentia s-a indreptat si asupra unei ruine de cetate de pe creasta in forma de sa care domina valea Somesului Mare in punctul confluentei cu Ariesul (n.n. asa este trecut in textul raportului, bineinteles ca este vorba de Anies). Cetatea aceasta e situata la aproximativ 3 km sud-vest de Rodna. O prima exploatare sumara fusese intreprinsa aci de I. Martian (n.n. lucrarea mai sus, care a si publicat o schita de plan, reprodusa in raportul prezent pentru orientare, desi nu corespunde decat cu oarecare aproximatie. Sondajele menite sa dea informatii stratigrafice si sa dezvaluie cateva elemente arhitectonice au fost concentrate asupra punctelor 8 si 9 din schita lui I. Martian, unde sunt notate bastioane cilindrice. [Foto 3]

            In punctul 8 s-a dezvelit partial un bastion de flancare patrat, cu latura de 8 m; evacuarea molozului din interior nu s-a putut face decat in parte, stabilindu-se ca podeaua de pamant a subsolului se afla la circa 4 m adancime fata de nivelul actual al ruinei. Putin sub acest nivel actual se vede inca in peretele de sud lacasul uneia din grinzile podelei de lemn. [Foto 4]

           In punctul 9, unde schita lui Martian noteaza un alt turn cilindric, s-a descoperit o constructie mai complexa: spre nord, peretele unui bastion (c), iar spre sud o cladire compusa din doua incaperi (a si b) si intre aceasta cladire si bastion o portita. Cea mai veche parte din acest complex pare a fi cladirea „a”, prevazuta cu doua usi si cu retrageri in zidul interior, formand o poala pentru asezarea dusumelei. Incaperea „b” e alipita celei precedente, neavand perete propriu pe latura de est, si astfel pare posterioara. Peretele de vest corespunde totodata curtinei (n.n. portiune de zid care uneste flancurile a doua bastioane). De la portita se pastreaza pragul si parte din usciori, iar spre interiorul acestora, partea inferioara a unui perete adaugat ulterior, semn ca in faza finala potita fusese desfiintata si astupata [Foto 5]. 

           O sectiune stratigrafica s-a executat in partea rasariteana, incalecand curtina. Rezultatul a fost constatarea unui singur nivel de viata in punctul respectiv. [Foto 6]

              Cetatea a fost construita din piatra bruta, de extractie locala (andezit) si inconjurata pe trei laturi (nord, vest si sud) cu sant si val de aparare, si acum vizibile, care pe latura nordica (nu pe cea sudica, cum spunea Martian) sunt dublate. Pe latura de est, valul si santul lipsesc cu totul, data fiind in aceasta parte existenta unei pante mai abrupte. Curtinele sunt flancate de bastioane patrate; observatiile facute in punctele 8 si 9 pot fi generalizate, deoarece turnurile si bastioanele cilindrice sunt in Transilvania rare. Semnificativa e lipsa oricarei urme de inventar, lucru care se poate explica numai prin evacuarea sistematica a cetatii. In asemenea imprejurari ne lipsesc insa elemente concludente pentru datare. Pe temeiul bastioanelor patrate si al grosimii relativ reduse a cutrinelor (circa 1,40 m), se poate totusi spune ca cetatea corespunde sistemelor de fortificatie cerente in Transilvania in secolele XIV – XV. In schimb ruina unui turn de veghe situat pe un mamelon, ceva mai jos, imediat deasupra vaii Somesului Mare, pare a proveni de la o constructie mult mai recenta. Planul poligonal si folosirea pietrei ecarisate pledeaza pentru datarea acesteia pe la sfarsitul decolului al XVI–lea sau in secolul XVII-lea.

        Sondajele campaniei din 1955 din Rodna au contribuit la limpezirea unor probleme de arhitectura si au aratat ca exista posibilitati reale de a obtine rezultate noi si in viitor, insa numai cu pretul unor sapaturi extinse, atat in perimetrul orasului, cat si la cetatea Ariesului (n.n. din nou este gresit numele cetatii, probabil la tehnoredactare). Se pune deci intrebarea daca rezultatele care ar putea fi intrevazute ar compensa investitiile cerute de necesitatea organizarii unui mare santier cu resurse tehnice corespunzatoare, sau daca ar fi mai folositor sa se programeze deocamdata explorari preliminare si in alte centre feudale din Transilvania, pentru a lamuri probleme deschise si pentru a putea selectiona pe urma centrele cele mai indicate in vederea unor cercetari intensive. “

     

     

    Sursa: Santierul Arheologic Rodna, Raport nr. 1955 publicat in revista “Materiale si Cercetari Arheologice”, nr. 4/1957. Colectiv: Virgil Vatasanu (responsabil), Dumitru Protase si Mircea Rusu.

    This site was designed with the
    .com
    website builder. Create your website today.
    Start Now